blonda, te poop!

blonda stă pe budă și citește posolgia pentru pastilele de căcare (civilizat li se spune pastile de slăbit, științific habar n-am cum le spune…)

minusculul chihuahua e încolăcit pe glezna ei stângă și dă din cur. e ca o mașină de cusut pentru de voiaj, mititică și harnică.
”are nevoie de afecțiune”, rezumă, laconică, creatura care vrea să scape de cele 300 de grame în plus ce-i umbresc seninul.

”nu acum kiki”, geme blonda slăbind brusc și javra pare să se chircească instananeu de durere: de vină e rana din sufletul lui sensibil. respins de stăpână. abandonat… o să facă e criză de nervi. că așa-s chihuahua: filingoși, na! deocamdată latră ca tâmpitu. sau poate asta e criza lui de nervi?!
sunt un cuplu potrivit ei doi.

”o să-i treacă” spune blonda, ușurată.
și-i trece. se retrage între gleznele ei, chiar sub chiloțeii care alcătuiesc un baldachin roz de mătase și extrem cochet pentru ghemu ăla mititel de rahat deprimat, pe care toți îl strigă kiki.

kiki e minuscul, cam cât creierul stăpânei sale. cât să-l vâri într-un pahar burtos de coniac și să-l dai pe gât.
noroc că blonda nu bea. ea are principii. adică bea, da numai ceai de crușin sau ceai verde sau extract alge sau decocturi ori infurzii elaborate din ierburi exotice care provoacă maiestuoase căcări și ucid celulita.
uf, e atât de greu să fi blondă!