munca înnobilează, jan boxează, marilena tricotează, ce se rupe se sudează..

28 04 2010

opțiunea profesională a fost foarte clară pentru mine încă din frageda pruncie. urma să devin doctoriță-pictoriță-croitoreasă, o meserie pe care trebuia s-o inventez chiar eu și să o practic cu talent. dan timp ce mă visam operând tablouri din care se cos rochii fascinante nu stam deloc: cu cuțitul din dreapta râcâiam un bloc poros de BCA , topeam plumb în cana de tablă pentru cafea a mamei, pe aragaz apoi turnam în negativul în formă de iatagan turcesc metalul viu, lichid.. incluziunea asta în lumea visului s-a dovedita fatală mai târziu, schimbându-mi soarta…

doctoriță nu s-a putut pentru că biologia de-a XI trebuia papagailictă cu punct și virgulă, moleculele și forțele nu-mi prea plăceau și nu mi  se părea deloc amuzant să-mi bag arătătorul prin atriul stâng al răposatului și să-l scot prin vreun ventricul ca să dovedesc că odăile mușchiului comunică, așa cum scrie la carte..

pictoriță exclus pencă artiștii – se știe- sunt  toți ”bețivi, suspecți și mincinoși”…plus curvari și  muritori de foame, a argumentat mama.

croitoreasă nu, fiindcă nu se inventase încă facultatea de cusătorese.

așa că am  optat pentru inginerie. subinginerie mai precis pentru că asta era mai aproape de blocul meu, imediat pe dreapta. metalurgică, pentru că deja știam chimie (aflasem după bătaia de rigoare că metalul de pecete se topește la minim 327,43 °C , o temperatură cam nasoală pentru copii) și pentru că așa a vrut secretara de la facultate, când mi-am depus dosarul…m-a înfipt în insectarul cu subingineri neferoși, folosind iataganul meu de plumb, meșterit  cu propriile mânuțe într-a patra…urma să devin un fel de șef de forjă cu salariu baban și șarm industrial. a fost mișto. nu am lucrat nicio clipă în meseria asta pentru că n-am mai avut și pilele să mă angajez. și asta m-a bucurat…

m-am păstrat pentru presă. și de-aici începe viața mea, cu-adevărat.

mai întâi ziar, apoi radio, apoi televiziune..e minunat: vorbești cu oameni, îi descoși, râzi cu ei, plângi cu unii, te enervezi cu alții. și asta se plătește. lumea îti spune ”vai,dar  n-am crezut că și tu , chiar tu, deci tu mergi cu autobuzul, cazicașa”; primarul te salută; gardianul de la Palatul de Justiție o să te pipăie numai puțin când treci de punctul de control și nervurile din sutien fac aparatul să țiuie, căci te respectă..

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: