mă iubesc, nu mă iubesc..

28 04 2010

mă iubesc nu mă iubesc 

mă iubesc nu mă iubesc

mă iubesc nu mă iubesc

hai, recunoaște: la fel e și viața ta. ba te iubești, ba te urăști. e firesc!

iubirea trebuie să circule, să se transforme, ea e motoru.

în timp afli pe pielea ta că e mai bine să te iubești mai mult decât oricine și asta dintr-un motiv pragmatic: așa e programat orice exemplar competitiv, e vorba pur și simplu de autoconservare. mai crești puțin și afli din cărți scrise de specialiști americani că nu poți iubi ce e în jurul tău numai dacă, întâi de toate, te iubești pe tine însuți. și o faci…și  tare-i bine…

neiubirea e însă la fel de constructivă și necesară : am trecut prin ea ca să ajung la starea ”măiubesc”.

nu mă plăceam deloc când copiii de la bloc râdeau de poveștile mele cu ghilghameș și prietenul lui enkidu, care în opinia lor de necombătut, de consumatori voraci de pif , nu existau. punct!; nu m-am iubit când a trebuit să stau în vacanța de vară la bunicii din partea tatălui meu (aproape un extraterestru pentru mine el, cu tot cu ”apendicii” săi părintești), să mănânc mămăliga lor, tăiată cu ață și apoi să stau cu nasu lipit toată noaptea de geam, așteptând-o pe mama să vină să mă ia ; nu m-am iubit defel când profu de bio a interceptat biletul colegului meu de bancă- bilet încărcat cu cuvinte mari și glorioase de amor, coborâte direct din filme – și l-a citit în fața clasei; nu m-am iubit când la olimpiada de română am scris ”ceace” în loc de ”ceea ce” iar mama mea -profesor de franceză cu surse de încredere în interiorul comisei de corectură – mi-a spus că nu mă credea atât de proastă sau cam așa ceva..apoi nu m-am iubit când  plimbătorul meu din clasa a opta o ținea de mână pe prietena mea cea mai bună, în serile în care eu nu ieșeam cu el; nu m-am iubit când mi-am pierdut virginitatea și nici a doua zi..

să nu credeți că viața mi-a fost amară.

m-am și iubit: când am ieșit la ski în paltonul de primăvară ca să fiu cea mai elegantă dintre fete și-am înghețat beton; când am văzut – de pe marginea drumului tivit de pionieri lihniți de foame și osteniți de prea mult stat frumos –  baticul verde-măr al elenei ceușescu fluturând prietenos spre mine ; m-am mai iubit când am intrat la facultatea de oameni serioși din care n-am înțeles nimic ; m-am iubit când fratele meu – la 10 ani  – m-a strâns de mână și mi-a spus, în plină stradă, că sunt frumoasă și că după ce mai crește o să ne căsătorim; m-am mai iubit când am intrat cu mașina lui în șant ca să evit un câine cărpănos (curios lucru: el nu m-a iubit mai mult pentru asta..); m-am mai iubit cu un bărbat interzis minorelor care-mi dădea țigări străine fine, un loc în patu rece din garsoniera-i goală, dire straits, pită prăjită frecată cu usturoi și voie să-l înșel cu alți bărbați dacă voiam; și m-am iubit când am refuzat să fiu preoteasa unui viitor popă grăbit de deadline-ul hirotonisirii ce mă curta intens, un harnic pupător de mâini la mame cu șarm și pedigreu dar în egală măsură calificat pupător de sticle de tărie; m-am mult iubit când am sunat toate familiile Pop ca să-l găsesc pe băiatul căruia îi pierdusem numărul de telefon și se potrivea cu înălțimea tocurilor mele pregătite pentru party-ul de revelion; și m-am iubit când, ca un om mare, am refuzat resuscitarea tăticului meu (cu care-am împărțit doar ADN-ul o viață-ntreagă) căci nu-i vedeam rostul suferinței. dar cel mai tare m-am iubit pe mine eu,ca mamă…

iubirea și neiubirea de  mine au avut o relație dinamică. s-au încleștat mereu și s-au rostogolit luptând; astfel m-au împins mereu înainte. 

e bine să te iubești, e greu să nu o faci…e bine și să nu te placi. iubirea trebuie să circule: prin tine, din tine și  spre afară și înapoi.

asta sunt eu: una care cred în valoarea de piață a iubirii, în greutatea ei ca monedă de schimb…

Anunțuri