mă întreabă o colegă cât de sportivă sunt.și-i răspund:

11 12 2010

copilaria mi-a fost traumatizata (și,vorbesc serios) de sport.
am fost inscrisa intr-o clasa sportiva pt ca eram cam bleaga si grasuta.
am facut inot in clasele  I-IV cu maxima sila, aproape zilnic, in fiecare dimineata. imi doream su ardoare sa merg la antrenament si sa vad bazinul olimpic in ruine, antrenorii inlacrimati , cutremurati de neputinta in fata fatalitatii spunindu-ne :”copii, mergeti acasa, totul s-a sfirsit..” (hehe, aici iti imaginezi ceva gen film ”soarta aurei si argentinei”; am plins mult vazindu-l.) n-am avut noroc.
tin minte si acum ce frica imi era de partea adinca a bazinului unde pe covorul de sedimente decantate cineva desenase un schelet, tin minte durerea de scalp cind imi puneam casca si intepătura perfida pe suncile mele fragede a camerei de bicicleta (pe vremea aia nu era colaci civilizati); tin minte si acum slapii antrenoarei peste bucile mele – că pe atunci asta era metoda pedagogica pură care-și dovedea în 99  % din cazuri eficiența… :)) pe scurt, am esuat lamentabil ca inotătoare..

am făcu t handbal la un moment dat, fără rezultate notabile.. singurul lucru care mi-a plăcut a fost treningul. și faptul că mă puteam lăuda că fac
parte din clubul cu pricina(nu-i mai știu numele)

m-am apucat de sală pe vremea când trăgeau de fiare numai bărbații prin Baia Mare după ce unul din iubiții mei s-a uitat cu un ochi critic la mine și a prezis că în 2-3 ani mă umplu de celulită dacă mai dospesc mult. n-am pregetat și m-am apucat să transpir corect. cu rezultate. vizibile.

la un moment dat aproape că mă convinsese Ioji Szabo (antrenorul campionilor  de culturism & body fitness din Baia Mare) să particip la un concurs de fitness, dar eu și regimul alimentar de fibrare…C”mooon” suntem din lumi diferite. iubesc excesele culinare, sunt-aproape sigur-  urmașa lui gargantua. sau a pantagruelului..

pe urmă, inevitabil, am trecut la tae-bo. mi-a plăcut suficient de mult ca să practic pseudo-sportu ăsta  câțiva ani buni până mi-am dat seama că de fapt gagicile vin doar ca să-și arate treningurile scumpe, implanturile, părul impecabil făcut cu placa, mașinile și să se holbeze nestingherite la bucile instructorilor. care prezentau, vă spun eu…în fine, ceva  aici nu era din filmu meu.

și p-ormă am decoperit taekwon do.
cum? păi foarte simplu : am vrut să fiu o mamă model și să  dau un bun exemplu copilului..așa că m-am luat cu prunc cu tot și m-am dus anu trecut pe  vremea asta la clubul ăsta, dragonul. am făcut câteva antrenamente …degeaba. copilul a abandonat. eu nu (doar trebuia să-i demonstrez mucosului că e un fraier și e 1- 0 pentru mine… ) ..
în timp ce pruncul a rămas insensibil la provocări, antrenorul m-a programat pentru examenul de grad și în august mi-am luat centura galbenă. se întâmpla după o beție crâncenă prestată cu o noapte mai devreme, cu totul întâmplător  (chiar mă temeam să nu vomez spontant și nestăvilit  atunci când urma să fac se inevitabilele 60 de echere. dar God loves me, și am scăpat…)
cel mai frică mi-a fost de testul de mobilitate și rezistență (50 de flotări? din nou C ” mooon!).

acuma mă pregătesc  pt cea verde (nu știu când va fi examenul ) și la fel de tare mă tem de testul de rezistență; de data asta vor fi mai multe flotări( fuck!) și mobilitate..

în rest. toate bune 😉
 sportul e bun.

a se evita totuși combinația cu vomitive: alcool& iarbă..  let love rule!

_____________________________

notă de subsol– pentru cei ce n-au priceput : nu mă laud că-s karatistă. fac și eu ce mi se spune p-acolo, pe la sală. nu-s nici mare sportivă, nici performantă, nici spaima lu cichician, nici spălată de creier. sunt doar entuziasmată de ceea ce fac. (și) pace!