mă iubesc, nu mă iubesc..

mă iubesc nu mă iubesc 

mă iubesc nu mă iubesc

mă iubesc nu mă iubesc

hai, recunoaște: la fel e și viața ta. ba te iubești, ba te urăști. e firesc!

iubirea trebuie să circule, să se transforme, ea e motoru.

în timp afli pe pielea ta că e mai bine să te iubești mai mult decât oricine și asta dintr-un motiv pragmatic: așa e programat orice exemplar competitiv, e vorba pur și simplu de autoconservare. mai crești puțin și afli din cărți scrise de specialiști americani că nu poți iubi ce e în jurul tău numai dacă, întâi de toate, te iubești pe tine însuți. și o faci…și  tare-i bine…

neiubirea e însă la fel de constructivă și necesară : am trecut prin ea ca să ajung la starea ”măiubesc”.

nu mă plăceam deloc când copiii de la bloc râdeau de poveștile mele cu ghilghameș și prietenul lui enkidu, care în opinia lor de necombătut, de consumatori voraci de pif , nu existau. punct!; nu m-am iubit când a trebuit să stau în vacanța de vară la bunicii din partea tatălui meu (aproape un extraterestru pentru mine el, cu tot cu ”apendicii” săi părintești), să mănânc mămăliga lor, tăiată cu ață și apoi să stau cu nasu lipit toată noaptea de geam, așteptând-o pe mama să vină să mă ia ; nu m-am iubit defel când profu de bio a interceptat biletul colegului meu de bancă- bilet încărcat cu cuvinte mari și glorioase de amor, coborâte direct din filme – și l-a citit în fața clasei; nu m-am iubit când la olimpiada de română am scris ”ceace” în loc de ”ceea ce” iar mama mea -profesor de franceză cu surse de încredere în interiorul comisei de corectură – mi-a spus că nu mă credea atât de proastă sau cam așa ceva..apoi nu m-am iubit când  plimbătorul meu din clasa a opta o ținea de mână pe prietena mea cea mai bună, în serile în care eu nu ieșeam cu el; nu m-am iubit când mi-am pierdut virginitatea și nici a doua zi..

să nu credeți că viața mi-a fost amară.

m-am și iubit: când am ieșit la ski în paltonul de primăvară ca să fiu cea mai elegantă dintre fete și-am înghețat beton; când am văzut – de pe marginea drumului tivit de pionieri lihniți de foame și osteniți de prea mult stat frumos –  baticul verde-măr al elenei ceușescu fluturând prietenos spre mine ; m-am mai iubit când am intrat la facultatea de oameni serioși din care n-am înțeles nimic ; m-am iubit când fratele meu – la 10 ani  – m-a strâns de mână și mi-a spus, în plină stradă, că sunt frumoasă și că după ce mai crește o să ne căsătorim; m-am mai iubit când am intrat cu mașina lui în șant ca să evit un câine cărpănos (curios lucru: el nu m-a iubit mai mult pentru asta..); m-am mai iubit cu un bărbat interzis minorelor care-mi dădea țigări străine fine, un loc în patu rece din garsoniera-i goală, dire straits, pită prăjită frecată cu usturoi și voie să-l înșel cu alți bărbați dacă voiam; și m-am iubit când am refuzat să fiu preoteasa unui viitor popă grăbit de deadline-ul hirotonisirii ce mă curta intens, un harnic pupător de mâini la mame cu șarm și pedigreu dar în egală măsură calificat pupător de sticle de tărie; m-am mult iubit când am sunat toate familiile Pop ca să-l găsesc pe băiatul căruia îi pierdusem numărul de telefon și se potrivea cu înălțimea tocurilor mele pregătite pentru party-ul de revelion; și m-am iubit când, ca un om mare, am refuzat resuscitarea tăticului meu (cu care-am împărțit doar ADN-ul o viață-ntreagă) căci nu-i vedeam rostul suferinței. dar cel mai tare m-am iubit pe mine eu,ca mamă…

iubirea și neiubirea de  mine au avut o relație dinamică. s-au încleștat mereu și s-au rostogolit luptând; astfel m-au împins mereu înainte. 

e bine să te iubești, e greu să nu o faci…e bine și să nu te placi. iubirea trebuie să circule: prin tine, din tine și  spre afară și înapoi.

asta sunt eu: una care cred în valoarea de piață a iubirii, în greutatea ei ca monedă de schimb…

să vedem jumătatea plină a sticlei?

priviți cu atenție mâna lui stângă. are forma gâtului sticlei.

pare că e dreptaci totuși…

indiferent dacă are sau nu o mâna de ajutor, gospodarul adevărat știe să facă ravagii. dovada: pe masă.

trăiască pălinca!!

..și mănăstirile au nevoie de forța unui cal-putere,nu-i așa??

zmeura de aur din cur de la taur

preiau provocarea musafirului meu paul g sandu :

zmeura de aur, din cur de la taur, merge la  donshoara care scrie despre incredibilul subiect al trecerii la ora de vară. zmeurica e de-acum mai gustoasa si devreme-acasa…deci postarea se justifică pe deplin prin importanța infromației răspândite și originalitatea ei. ehehei!

desi, fraților, adevarul e ca wordpressu în sine -care este din ce în ca mai de căcat, prin selectia hawt post– urilor merita deja cu prisosință zmeurica asta. e plin de nora de la mama, ur(angut)anii, pocăiți fervenți și prea prezenți plus  câteva bloguri politice sterile; confesiunile unui licean care nu fumează, și multe alte asemenea.. aaa, să nu uit: ”platforma” help poor bianca drăgușanu to fix her dignity. astea sunt în plat du jour , ”muie, țâțe, cur ca pe coasta de azur” zilnic și deja mi-e silă…

aștept cu nerăbdare să apară :

• însemnările mamei omida (eventual caietu cu datornicii cărora le-a prestat pe datorie),
• spovedaniile stenografiate ale lui guță  roacheru
• și,de ce nu, autenticele scrisori de amor ale marilenei nițu (cifrate și  purtând încă pete de la zacusca de fasole) după ce au fost recuperate din salteaua pe care a dormit în celula sa luceafărul huilei…șamd.

dacă nu am reușit să q.e.d,  traduc pe loc: all of the above ar putea aduce mult mai multă culoare blogosferei decât ceea ce ne recomandă wordpressu acum.  chiar și un tirist ar fi dezamăgit de selecția de subiecte. de predicate nu mai zic: p-alea vi le-ar băga direct prin gură! :))

dau și eu mai departe fructul spre:

hazzo

io cre că și bodea

mojoe candianul

gagica cu pielea albă

hădean

chinezu

și

george cel smart

atâââât!

o povese ardeleană scrisa de marghioala

Sunt aproape sigură că nimeni nu mai scrie prefețe bune și sunt absolut convinsă că, oricât de bune-ar fi, nimeni nu le mai citește azi… Contează doar  coperta, contează titlul .

Am întrebat un licean de la un colegiu național prestigios dacă citește cărți (fiindcă și eu, aidoma chelnerițelor din filmele americane  care declară că sunt actrițe de fapt; și eu, sunt doar temporar captivă-n trupul acesta anonim de om obișnuit,salariat sau nu; și-n rest scriu…Mă mai despart cam cinci minute de celebritate dar înainte de a păși alături de eminescu în hall of fame-ul scriitoricesc vreau să-mi cunosc target-ul). Adolescentul a răspuns, cu o dezinvoltură ce m-a făcut să-mi înțeleg deplin stupiditatea:  ”normal…normal că nu.”

N-am îndrăznit să mai întreb despre prefață…

De fapt, este firească indiferența tânărului cu care am vorbit: în România de azi se scriu mai multe  cărți (prea multe chiar) decât putem citi. Multe sunt proaste, nu merită prefețe;la fel de multe sunt subbugetate și-n spiritul sfintei economii, cel ce plătește factura la tipografie  renunță la prefață…

În afar-de asta, tot ce trebuie să știi despre o carte e condensat adesea pe coperta IV.: practic, scurt, accesibil. Fără bătaie de cap.

Totuși, extraterestra (să-i spunem, marghiolița) m-a rugat să-i scriu o prefață. Fiind de pe aceeași planetă cu mine, am acceptat.  Spre deosebire de mine ea crede sincer că scrisul e o îndeletnicire nobilă din care se poate trăi. Ce-am mai râs auzind una ca asta! Mai ales că ea vine din domeniul vânzărilor și se pricepe să pipăie orice piață.  așa se laudă.. o să își vândă singură cărțulia m-a amenințat, că doar a vândut cândva și aici verzi pe pereți! așa că să nu vă mirați dacă o extraterestră cu părul roșu explodat vă sună la ușă..

Eu cred că am o explicație pentru  entuziasmul marghioliței: când povestea a fost gata, a fost dată unui om important , cărturar cu faimă mare (nu spui cine) care a reușit s-o laude atât de mult pe debutantă încât a zăpăcit-o.. apoi nu s-a mai petrecut nimic.

Stilul poveștii ardelene e foarte simplu. Sincer, pur și dur. marghiolița n-are habar despre pulsul lumii literare, nu vrea în Academie, cred…Avea în ea o poveste cât se poate de reală care bolborosea, clocea și a trebuit scoasă la suprafață. Și-a făcut , deci, sieși un soi de psihoterapie prin scris și, iaca, e gata această  poveste ardeleană incredibilă despre o lume obtuză, cu unguri antipatici, mătuși exportate, o soră-bombă sexuală, tovarășu nicoale ceaușescu mult iubitul conducător al scriitoarei și alți maniaci simpatici…

Tot ce scrie marghiolița noastră în cartea sa este real, a fost adevărat și va rămâne așa. ai zice că totul a fost scris dintr-o suflare cu pixul bic, firesc, cu mâna stângă (cea pe care învățătoarea i-o lega de bancă cu o sfoară ca s-o oblige pe mica nesupusă să nu mai fircălească în oglindă și să redevină normală)…

Dacă o veți întreba cine e personajul principal al cărții, răspunsul va veni la fel de simplu cum îi e scriitura :”biblia”.  Cartea sfântă și credința în numele cărora marghioala sărmana a rămas proscrisa familiei…

Dar starea de outcast– i-a priit acestui mic rechin rătăcit în lumea atât de reală de la granița orinetului cu occidentul pentur că după ani a reușit să ăși reverse atât de sincer, cu atâta putere amarul. E poate de vină școala de directori pe care a urmat-o scriitoarea,  e poate de vină spaima de gaborul care a vrut s-o cumpere cu-o valiză de aur curat, sau cine știe?? e poate rodul eficineței rândășești dobândite în crâșma unui tată impecabil cu costum la dungă și servietă diplomat…

marghiolița și-a dorit să fie un stindard, stindard,stindard. A luat o palmă de  la viață. așa că n-a mai devenit stindard …S-a botezat și a crescut. Are copii ei care trebuie să știe  de unde vin, ce sânge curge în vinele lor și de ce Biblia nu poate ține niciodată locul iubirii și căldurii familiei …

și marghiolița a mai aflat ceva scriindu-și viața: și-a făcut propriul drum ” departe de legile aste absurde ale familiei, eu nu sunt nici maghiară, nici româncă, nici nebotezată(..)nu vreausă trăiesc în alte țări, dar dacă mă uit mai atent la a mea m nu îmi vine nici să rămân…”

Povestea ardeleană are mult umor  și-un soi de haz de necaz robust. E ca o ceapă  verde: te face să plângi până te umflă râsul. Sau invers.

E o carte de care m-am îndrăgostit. Și știți ceva?! Fiecare ar trebui să  muște fără frică din ceapa asta verde!

PS am scris un soi de prefata la cartea marghioliței care va fi publicata in statele unite (cartea,nu marghioala) ..observați, dragi fani, că sunt la fel de pricepută în orice,mai ceva ca tovarășul nicolae ceaușescu pe care scriitoarea îl iubea atât de mult…da. mulțumesc,mulțumesc  pentru aplauze.

bucăți din carte pe www.opovesteardeleana.wordpress.com

apropo de ”bună bucată”(vezi și setul nu-știu-cât din 140 de carcatere)

buna bucata

 ca să nu-mi ies din mână și nici din memoria colectivă a urbei ca o persoană de-o mondenitate debordantă carele mă țin c-aș fi, iată: am fost azi la vernisaj. elevi, foști elevi ai liceului de artă, profi de p-acolo și artiști pe p-aci.

dintre toți mi-a plăcut tare de tot fata asta, berindan. și nu a fost singura ei idee deșuchiată. bravos fata babei!

140 de caractere – set în lucru

31- şedinţa

În timpul şedinţei oamenii îşi doresc să fie afară. Când sunt înăuntru.. După ce sunt daţi afară vor înapoi. Chiar şi la şedinţă,de ce nu?!

32 buna bucata

Vad in revista bucati de muiere. Bune, faine. Fiecare in parte. Buna bucata si pe ansamblu. Acum inteleg proveninenta expresiei.

33 anorexica

păpuşica e lecţia de anatomie:”aparatul locomotor; scheletul uman„.privirea ricoşează din oasele purtate cu mândrie de paraşuta anorexică.

34 – 8 martie

un trandafir de milioane.roz cu galben.. l-am primit azi de la E-on. după ce am lăsat 300 RON la casieră.cam scump dau florile ăștia,nu?

35 – plm

Plm e noul bunăziua. Ce plm vă uitați așa? Doar cine nu s-a străduit pân acu să încapă în maxim 140 de caractere, nu pricepe asta. În plm!

36 – cânele

mă joc cu cățelu meu scump: a costat 300 de euroi +vaccinuri, deparazitări +stors diverse glande,tăiat unghii.investiție serioasă, nu glumă!

37 – timpu trece

drepturile de proprietate intelectuală i-au adus unuia 23,6 milioane de euro, adică peste 1euro/sec. Unde mi-e mintea când am nevoie de ea?

38 – tot de 8 martie

De ce nu răspund masculii la telefon pe 8 martie?de frică să nu trebuiască să aduă flori; doar 1 are destule coaie să recunoască.pe înserat.

panta rhei

pentru că cineva trebui să  pună lucrurile în mișcare, s-a  inventat traian..e marfă!

140 de caractere – setul urmator,work in progress

31- şedinţa

În timpul şedinţei oamenii îşi doresc să fie afară. Când sunt înăuntru.. După ce sunt daţi afară vor înapoi. Chiar şi la şedinţă,de ce nu?!

32 buna bucata

Vad in revista bucati de muiere. Bune, faine. Fiecare in parte. Buna bucata si pe ansamblu. Acum inteleg proveninenta expresiei.

33 anorexica

păpuşica e lecţia de anatomie:”aparatul locomotor; scheletul uman„.privirea ricoşează din oasele purtate cu mândrie de paraşuta anorexică.

140 de caractere si situatii (setul )

21 delicateţuri la vârsta a treia

împlineşte o frumoasă vârstă. etatea e mişto,rotundă.Ea- babă naşpa.deja când apui frumoasă cu privire la vârstă, e clar cum arată muierea.

22 antidepresiv moca

Săracii se distrează la tribunal.e mai ieftin ca televizorul iar nenorocirea altuia e cel mai bun antidepresiv. în plus, e live şi gratis.

23 aman(e)t

Cu preseverenţă şi-a construit o viaţă.  Are un aman(e)t. îşi amanetează  curu şi ţâţele până când sponsorul îi poate răscumpăra plăcerea.

24 se ţine bine

Bătrânul politician e sprinţar şi se ţine bine la 80 de ani. Banda de alergarare o mână curenta.E bine să te ţii bine k sa nu cazi de pe ea!

25 critic

Crede că mă îmbrac nasol.eu cred că el cântă fals.el zice că m-am îmbrăcat mişto. Eu îi spun că am auzit ce minuni face. Amân2 minţim!

26 adulterina

Lipite sunt:obrazul ei si-al lui. De uşă.de-o parte si de alta.ea,cica,nu e acasa.el a venit ma repede. 1 din 2 s-alege cu obrazul patat.

27 autopsierul

Ştie bine omul. Pe dinăuntru şi dinafară. Condifenţialitatea e doar un detaliu pentru că în domeniul lui se vorbeşte doar de bine despre om.

28 – privirea(evil eye)

Cu ochii – i s-a dus vestea- poate tăia orice; felii subţiri, egale; aidoma aparatului de feliat oul tare. Asta nu face bine celui privit.

29 – blonda

Blondei îi spun Calendula Officinalis…e palidă ca gălbenelele. Şi face bine stomacului ulceros. Iubeşte, oblojeşte bărbatul băutor. Aşa e ea

30- tăcere

10 zile de tăcere – mai grele k 10 de închisoare. şi speciliştii în comunicare spun că nonverbalul transmite peste jumătate din mesaj.ha!ha!